Biserica „Sfinţii Voievozi” este situată în cartierul Pometea al oraşului Târgu-Neamţ. Pometea a fost o zonă acoperită cu livezi de pomi fructiferi, de unde îşi trage şi numele – din latinescul pometum = livadă. În trecutul îndepărtat, Pometea a fost o localitate distinctă, însă odată cu dezvoltarea oraşului Tg. Neamţ, ea a fost înglobată ca mahala a acestuia. Ca localitate, este amintită pentru prima dată în istorie în anul 1768, iar apoi în 1772 în harta ţinutului Neamţ ce însoţeşte recensământul populaţiei din acel an.
Pometea este aşezată pe o răsfrângere către sud-est a Culmii Pleşu, cuprinzând o zonă întinsă între abruptul Culmii şi terasa râului Neamţ (Ozana), pe limita căreia trece Drumul Naţional C 15.Documentele istorice vorbesc despre faptul că aici a existat o biserică catolică din lemn, ce aparţinea saşilor. Este ştiut faptul că în zona Neamţului a existat o comunitate importantă de saşi – după unii istorici, chiar oraşul Tg. Neamţ a fost întemeiat de către aceştia. Astfel, misionarul Paolo Bonicio din Malta, vizitând Neamţul pe la anul 1633, nota despre comunitatea catolică de aici: „că are vreo 20 de case, cu o biserică fără preot, pentru că nu au nici o posibilitate de a-l întreţine” (Călători străini prin Ţările Române, t. V, 1973).
La 1695 apare o ultimă relatare despre această biserică, făcută de către preotul Ioan Bercus în „Scrisoarea unui preot catolic pământean din veacul al XVII-lea”, publicată de Vladimiri I. Ghica în „Revista Catolică” din 1912, unde consemnează că la Neamţ „există o biserică catolică din lemn care e pustie [...]. Nu sunt mai mult de 3 sau 4 case de catolici, care înainte erau foarte mulţi şi cu vază”.La începutul secolului al XVIII-lea, în zona Neamţului, s-au stabilit foarte mulţi negustori de origine armeană şi, în dorinţa lor de a avea un locaş de cult propriu de rit ortodox armeano-gregorian au cumpărat, de la puţinii catolici rămaşi, biserica rămasă în paragină.
Armenii părăsesc oraşul, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în favoarea altor centre urbane mai prospere din punct de vedere economic, biserica rămânând pustie. După o perioadă de timp credincioşii din Pometea şi Pârâu-Ursului, care nu aveau un locaş de cult, au cerut aprobarea Mitropoliei să ocupe biserica armeană. Mitropolia Moldovei a obţinut aprobarea de la Episcopia Armeană din Suceava pentru cedarea bisericii comunităţii orotodoxe din Tg. Neamţ, aceasta fiind de mult timp părăsită şi într-o stare deplorabilă.
În anul 1834, după mai multe calcule şi consultări între slujitorii bisericii şi conducerea Mănăstirii Neamţ – pe moşia căreia se afla biserica armeană, se decide construcţia unei noi biserici, potrivit cerinţelor mijlocului de secol XIX, din piatră şi cărămidă, în imediata apropiere a bisericii vechi. După trei ani de osteneală, la 8 noiembrie 1837, biserica a fost pregătită pentru sfinţire. Slujba de sfinţire a fost oficiată de către Mtropolitul Moldovei Veniamin Costache, alături de un sobor de preoţi în frunte cu părintele Mardarie – stareţul Mănăstirii Neamţ.
Biserica a fost construită cu ziduri groase de 1,7 m, după un plan triconc. Interiorul se compune din pridvor, pronaos, naos şi altar, cu intrarea pe latura dinspre sud. La exterior avea trei turle din cărămidă, acoperite cu draniţă, ca şi biserica. Construcţia acoperea 210 mp, fiind înconjurată de o curte largă de 1850 mp, la care de adaugă cimitirul de 1200 mp şi casa parohială cu grădina din jurul ei.
După 20 de ani de la sfinţire, la începutul anul 1857, părintele paroh Chiriac face reparaţii de întreţinere, biserica fiind resfinţită la 25 martie 1857, ocazie cu care s-a făcut un pomelnic triptic ce se păstrează şi astăzi în biserică.
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, biserica „Sfinţii Voievozi” nu mai avea nici un alt venit în afară de „cutia milei”. Biserica ajunsese într-o stare destul de precară – acoperişul fiind din draniţă, a putrezit, permiţând ploilor să pătrundă în interiorul bisericii. Cel mai mult au avut de suferit turlele, care in primăvara anului 1898 au cedat, dărâmându-se în interiorul bisericii, distrugând şi bolţile.
În jurul anului 1900, preotul paroh Haralambie Marcoci, reuşeşte consolidarea bisericii. Din lipsă de fonduri s-a renunţat la refacerea turlelor şi a bolţilor de cărămidă, încheind plafonul din lemn sub forma unui arc de cerc, iar deasupra acoperişului, pentru estetică, s-a construit o turlă falsă din lemn, deasupra pronaosului, terminată cu un acoperiş din tablă în formă de clopot. Pardoseala din lemn din interior, fiind putrezită, a fost înlocuită cu lespezi din piatră finisată. Tot acum se adaugă bisericii un pridvor, pe latura de sud, cu scopul de a proteja intrarea în biserică. Acesta este construit din cărămidă, de formă aproape pătrată cu latura de 4 m şi cu deschiderea spre sud. La această dată biserica nu era pictată în interior.
În anul 1938, în timpul păstoririi părintelui Radu Teodorescu (1936 – 1987), se repară din nou acoperişul şi se construieşte o nouă turlă falsă, de data aceasta pe naos, iar biserica este acoperită în totalitate cu tablă zincată. La 1940 se face instalaţia pentru lumina electrică şi se pregăteşte interiorul pentru pictură, însă intervenind cel de-al doilea război mondial, părintele a fost trimis în concentrare pe front, iar biserica a fost devastată în timpul refugiului din anul 1944, furându-se tot ceea ce putea fi valorificat. După război se reface biserica, iar în anul 1946 se construieşte cafasul, se refac strănile şi sub acestea se montează duşumea din dulapi de brad şi se pictează biserica în interior de către doi zugravi din localitate. Lucrări de întreţinere se efectuează şi în anul 1981, când se rostuieşte temelia bisericii şi se construieşte gardul din fier forjat cu temelie de beton din faţa acesteia.
O perioadă deosebit de prolifică pentru „Biserica din deal” începe odată cu venirea părintelui Ioan Dogariu ca paroh. Punctul de plecare în ceea ce priveşte consolidarea bisericii a fost realizarea unui pavaj de beon în locul celui din lespezi de piatră necimentată. Apoi, între anii 1987 – 1989 au trebuit refăcute zidurile bisericii întrucât acestea au suferit serioase avarii de-a lungul timpului, dar mai ales din cauza celor două cutremure din 1940 şi 1977. Astfel s-a turnat o centură din beton în jurul zidurilor bisericii şi închiderea fisurilor de jos până sus, totodată s-a înălţat zidul cu încă 80 cm. Acoperişul a fost făcut după o combinaţie de modele preluate de la mănăstirile Sihăstria şi Râmeţ, în stilul bisricilor moldoveneşti ştefaniene, cu două nave separate de o turlă impunătoare ridicată pe naos. Deasupra absidelor s-au ridicat două turle false in formă octogonală. Tot acum pereţii din exterior au fost acoperiţi cu praf de marmură, iar cei din interior au fost spălaţi şi pregătiţi pentru o nouă pictură. În acelaşi an – 1989 – s-a adăugat şi o clisarniţă (veşmântărie) pe latura de sud care comunică cu sfântul altar, de formă aproape pătrată cu latura de 2 m.
Între anii 1992 – 1993 s-a refăcut grilajul catapetesmei după modelul celei vechi, care data de la 1837, pastrându-se icoanele vechi, dupa ce au fost restaurate si argintate. Usile imparatesti, cele diaconesti si parte a catapetesmei vechi - care nu a fost atacata de cari, se pastreaza si astazi in paraclisul bisericii. Tot acum se pictează biserica de către pictorul Mihai Chioaru, care tocmai terminase lucrările la Mănăstirea Horaiţa. În jurul pereţilor s-au montat strane din stejar.
În partea de sud-est a bisericii s-a construit, în anul 1990, un paraclis cu hramul „Sfântul Ierarh Modest” pentru necesităţile liturgice ale parohiei. Având formă octogonală, cu o fundaţie solidă, paraclisul a fost pictat în vara aceluiaşi an. Tot acum s-a consolidat şi clopotniţa de la intrarea în curtea bisericii, care a fost construită în anul 1862. Aceasta a suferit de-a lungul timpului mai multe reparaţii, astfel că în 1966, a fost înălţată cu încă un metru, iar turla a fost refăcută şi acoperită cu tablă zincată. În anul 1990 a mai fost înălţată cu încă un metru şi exteriorul a fost armonizat cu cel al bisericii. Clopotniţa conţinea patru clopote de dimensiuni diferite, iar alături de acestea se mai găsesc încă trei cu o greutate de aproximativ 10 kg fiecare, aşezate la fereastra sud-vestică.
În partea de vest şi nord-vest a bisericii s-a construit, în anul 1991, casa parohială, trapeza, bucătăria şi o magazie. Casa parohială a fost construită din lemn, pe o temelie solidă din beton şi conţine parter şi etaj. Trapeza avea o capacitate de aproximativ 60 de locuri, având pictată pe latura de sud scena ce reprezintă cina cea de taină.
Este atestat documentar faptul că biserica a avut cimitir încă de la originile ei, însă odată cu apariţia cimitirului oraşului în anul 1864, toţi credincioşii parohiei au fost înmormântaţi acolo. În anul 1991, s-a reuşit reînfiinţarea lui, însă la scurtă vreme s-a dovedit insuficient, astfel că în anul 2002 s-a achiziţionat terenul din partea de răsărit şi s-a amenajat partea nouă a cimitirului.
Biserica a fost sfinţită la 12 iunie 1994 de către Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Odată cu trecerea anilor s-a putut observa cu uşurinţă necesitatea unei trapeze mai spaţioase. Astfel că în anul 2008, cu eforturi uriaşe s-a încput construcţia unei noi trapeze. Spre sfâşitul anului, trapeza a fost finalizată, aceasta dispunând de o capacitate de aproximativ 120 de persoane cu locuri pe scaune. Bucătăria a fost mărită, fiind dotată în acord cu normele europene în vigoare.
În anul 2009 trapeza veche a fost renovată, iar pe peretele vestic al încăperii s-a amenajat biblioteca parohiei ce conţine un număr impresionant de cărţi şi reviste teologice.
Un an mai târziu s-a construit o troiţă în stil maramureşan în partea de vest a curţii interioare a bisericii. Ea are la bază o masă pavată cu lespezi de piatră ce permite oficierea serviciilor religioase în aer liber. Tot în 2010, gardul din partea de vest a curţii a fost înlocuit cu unul din beton, acoperit cu ţiglă, iar cel de la intrarea în curte a fost reconstruit folosindu-se grilajele din fier forjat pe noua temelie şi între stâlpii din beton.
Anul 2010 a fost benefic şi în ceea ce priveşte achiziţionarea unui nou clopot cu greutatea de 1000 kg, celelalte fiind recondiţionate întrucât trecerea timpului le-a deteriorat. Tot acum s-au pus pavele de jur împrejurul bisericii şi a întregului complex ecleziastic, cu sprijinul Primăriei Tg. Neamţ şi al Consiliului Local.
Şi în 2011 au continuat lucrările de întreţinere şi înfrumuseţare a „Bisericii din deal”. De notat este faptul că pictura din pridvor a fost curăţată, iar icoanele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, afectate de igrasie, ce flanchează uşa de intrare în biserică, au fost restaurate.
Prin aceste lucrări de îngrijire şi înfrumusţare a complexului ecleziastic închinat Sfinţilor Voievozi Mihail şi Gavriil, preoţii slujitori, ctitorii, binefăcătorii şi credincioşii acestuia, se roagă pentru binecuvântarea lui Dumnezeu invocând cuvintele rugăciunii Amvonului: „Binecuvintează, Domne, pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale!”
